Vizitatorul pasionat de astronomie va avea acces în cea mai mare (ca suprafaţă) şi mai modernă expoziție de astronomie din ţară, la servicii culturale moderne şi interactive.
Expoziţia permanentă „De la Pământ la stele”a fost gândită ca o călătorie în spaţiu. Prin intermediul suportului ştiinţific sunt prezentate noţiuni de astronomie ale Sistemului nostru Solar, completate de elemente tridimensionale, interactive.
Călătoria imaginară va începe la parterul clădirii, unde expoziţia va prezenta elemente generale privind istoricul astronomiei băcăuane. Vor fi ilustrate primele expoziţii de astronomie care au fost deschise pentru publicul din Bacău, începând cu anul 1976. De asemenea, pentru a introduce vizitatorul în atmosfera începuturilor astronomiei băcăuane, prin proiecţii digitale vor fi aduse la lumină fotografii şi filme documentare ale expoziţiilor de astronomie realizate de-a lungul timpului de specialiştii din Bacău.
Sălile de expoziţie ale etajului unu vor fi dedicate Sistemului Solar. Va fi prezentată structura de ansamblu a acestuia, precum și corpurile cerești care îl alcătuiesc. Soarele şi cele 8 planete ale Sistemului Solar vor fi descrise detaliindu-se caracteristicile care le evidențiază pe fiecare. Urmează corpurile cerești mai mici, asteroizii și cometele, precum noua categorie de corpuri cerești – planetele pitice. Va fi prezentată şi o expoziție de astronautică care prezintă cele mai importante misiuni spațiale trimise în Sistemul Solar.
Călătoria imaginară va continua la etajul al doilea unde vizitatorul va afla detalii cu privire la gruparea stelelor, formarea și evoluția lor, clasificarea stelelor, energia stelară, precum și stelele cu planete. Va fi prezentată de asemenea și structura la scară mare a Universului, modul în care acesta s-a format și cum evoluează.
La etajul al treilea va fi situată sala de Planetariu. Aici, cu ajutorul a două proiectoare digitale de planetariu si a unui proiector optomecanic, vor fi prezentate show-uri de planetariu care întregesc senzaţia de călătorie în spaţiu. Pe cupola planetariului va fi simulată bolta cerească, iar noţiunile de astronomie vor fi prezentate într-un mod interactiv.
În sprijinul vizitatorului vor veni şi centrele de informare aflate la fiecare nivel al clădirii noi. Acestea vor furniza informaţii cu privire la obiectivele culturale din judeţul Bacău. De asemenea, vor fi detaliate informaţiile prezentate în sălile de expoziţie de la etajul corespunzător centrului de informare.
Pe terasa circulabilă aflată deasupra ultimului nivel al clădirii turnului de apă, se va monta un telescop performant care va permite realizarea de observaţii astronomice în timp real precum şi on-line, prin intermediul calculatorului.
Manifestări:
De-a lungul timpului Observatorul Astronomic a găzduit mese rotunde şi simpozioane cu teme de astronomie. Tot aici s-au vernisat expoziţii temporare şi itinerante, dintre care amintim:
- „Frumuseţile Universului” (1998),
- „Sistemul solar” (1998),
- „Soarele şi eclipsele Soarelui” (1999),
- „Figuri ilustre ale astronomiei” (1999),
- „Astronautica” (2000, 2001),
- „25 de ani de astronomie băcăuană” (2001),
- „Sistemul Solar – viziune tridimensională” (2006),
- „Noutăți în astronautică” (2006),
- „Destine în spațiu” (2007),
- „50 de ani de astronautică” (2007),
- „Harta mobilă a cerului” (2007),
- „Staţia spaţială internaţională” (2008),
- „Anul naţional al astronomiei” (2009),
- „Telescopul Spaţial Hubble” (2009),
- „Omul pe lună” (2009),
- „Noutăți în astronomie” (2010),
- „Pământul” (2011),
- „Universul invizibil” (2011),
- „Galaxiile” (2012),
- „Evoluţia stelară” (2012),
- „Sistemul solar” (2013),
- „Gruparea stelelor” (2014).
Investim în viitorul tău!
Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și cofinanțat de Uniunea europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
www.inforegio.ro
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro